Organizarea examenelor pentru ocuparea funcţiilor specifice comitetului director din spitalele publice


medcnProiectul de Ordin pentru modificarea Anexei la OMS nr. 284/2007 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea funcţiilor specifice comitetului director din spitalele publice a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătății.

Modificările se referă la faptul că la concurs/examen se pot înscrie candidaţii care îndeplinesc, cumulativ, criteriile generale şi specifice. Astfel la criteriile specifice pentru directorul financiar – contabil se referă:
– sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profil economic;
– au cel puţin 2 ani vechime în specialitatea studiilor;
– deţin certificatul de atestare a cunoştinţelor dobândite în domeniul Sistemului european de conturi, precum şi de cunoaştere a reglementărilor europene în domeniu, cu excepția unităților sanitare publice cu paturi pentru care managementul a fost transferat către autoritățile administrației publice locale și către Primăria Municipiului București.