A fost adoptată Strategia națională în domeniul achizițiilor publice


lcPotrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice a fost adoptată Strategia națională în domeniul achizițiilor publice.

Conform declaraţiilor ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici noua Strategie schimbă radical abordarea în acest domeniu prin accentul pus pe eficientizarea reglementărilor și pe rezultatul final al procedurilor de achiziții.

“Aceasta este logica reformei sistemului național de achiziții publice: să eficientizăm cât mai mult cu putință modul în care sunt cheltuite fondurile publice, indiferent dacă este vorba că acestea provin din bugetul de stat sau din fonduri europene nerambursabile”, a spus Eugen Teodorovici.