Proiect: Strategia națională ”O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități” 2015-2020


descărcare (1)Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a supus spre dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Strategiei naționale ”O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități” pentru perioada 2015-2020 și a Planului operațional privind implementarea strategiei naționale ”O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități” 2015-2020.

Proiectul de hotărâre vizează existenţa unui cadru normativ în ceea ce priveşte promovarea principiilor şi obiectivelor Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, pentru perioada 2015-2020, aceasta reprezentând şi o condiţionalitate ex-ante a României, stabilită de Comisia Europeană, în accesarea fondurilor structurale aferente perioadei de programare 2014-2020.

Obiectivele generale al Strategiei sunt:

1. Promovarea accesibilității în toate domeniile vieții pentru asigurarea exercitării de către persoanele cu dizabilități a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
2. Asigurarea participării depline a persoanelor cu dizabilități în toate domeniile vieții.
3. Eliminarea discriminării și asigurarea egalităţii pentru persoanele cu dizabilități.
4. Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la un mediu de lucru deschis, incluziv şi accesibil, atât în sectorul public cât și în cel privat, concomitent cu asigurarea accesului lor efectiv la servicii de sprijin pentru creșterea ocupării pe piața muncii.
5. Promovarea educaţiei şi formării profesionale favorabile incluziunii la toate nivelurile și a învățării de-a lungul vieții pentru persoanele cu dizabilități.
6. Promovarea şi protecţia dreptului persoanelor cu dizabilităţi la condiţii de trai decente pentru îmbunătățirea continuă a calității vieții lor.
7. Asigurarea accesului echitabil al persoanelor cu dizabilități, la servicii şi facilităţi de sănătate, de calitate, care acordă atenție problemelor specifice de gen, la un cost rezonabil şi cât mai aproape posibil de comunităţile în care acestea trăiesc.
8. Fundamentarea de politici pentru persoanele cu dizabilităţi pe baza informațiilor și datelor statistice şi de cercetare colectate din toate domeniile de activitate.

Principalele rezultate vizate a fi obţinute prin implementarea strategiei sunt:

1) creşterea gradului de accesibilizare a mediului fizic, transportului, informaţiilor şi mijloacelor de comunicare, inclusiv prin asigurarea de tehnologii şi sisteme informatice şi de comunicaţii astfel încât persoanele cu dizabilităţi să beneficieze de acestea în condiţii egale cu ceilalţi;
2) exercitarea deplină a tuturor drepturilor de către persoanele cu dizabilităţi în comunitate;
3) asigurarea şi promovarea condiţiilor pentru exercitarea deplină a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti de către toate persoanele cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi membri ai societăţii;
4) creşterea gradului de ocupare prin asigurarea unui mediu de lucru deschis, incluziv şi accesibil, concomitent cu asigurarea accesului efectiv al persoanelor cu dizabilităţi la servicii de sprijin în vederea ocupării;
5) promovarea unui învăţământ favorabil incluziunii la toate nivelurile şi a învăţării de-a lungul vieţii pentru persoanele cu dizabilităţi;
6) promovarea şi protecţia dreptului persoanele cu dizabilităţi la condiţii de trai decente şi la posibilitatea îmbunătăţirii continue a condiţiilor de trai, fără discriminare pe criterii de dizabilitate;
7) creşterea gradului de asigurare de servicii sociale şi de sprijin în comunitate, inclusiv prin dezvoltarea unui sistem integrat, incluziv, accesibil şi de calitate de servicii;
8) asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la servicii şi facilităţi de sănătate, de calitate, la un cost rezonabil şi cât mai aproape posibil de comunităţile în care acestea trăiesc;
9) consolidarea mecanismelor de coordonare, monitorizare şi evaluare.

Pe baza principiilor de funcţionare, a analizei de context şi a procesului de consultare extensivă, strategia include atât programele şi intervenţiile proprii ale ANPD cât şi ale celorlalţi actori importanţi din domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.