Regulile examenului auto se schimbă


downloadPersoanele care doresc să obţină permisul auto vor trebui să susţine un examen ce include o probă teoretică şi o probă practică de luna viitoare. Începând din 5 octombrie, procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere stabilită prin Ordinul MAI nr. 268/2010 este modificată prin Ordinul MAI nr. 97/2015.

Astfel persoanele care vor trece cu succes de proba teoretică vor putea susţine proba practică de mai multe ori, în cazul în care o pică, în perioada de valabilitate a cursurilor absolvite. În acest sens, candidaţii vor fi nevoiţi să achite taxa de examinare şi să facă cel puţin încă şase ore suplimentare de pregătire practică.

Candidaţii care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare la data verificării dosarului de examen, respectiv la data susţinerii probelor de examen şi/sau al căror dosar nu conţine documentele necesare ori acestea nu mai sunt în termen de valabilitate, lucrătorii serviciilor publice comunitare vor consemna pe cererea – tip, sub semnătură, motivul refuzului înregistrării în aplicaţia informatică de examinare sau, după caz, al programării ori susţinerii probei.

De asemenea în cazul în care proba practică se susţine cu autovehicule cu transmisie automată, pe permisul de conducere obţinut se efectuează menţiunea corespunzătoare.