Proiect privind acordarea pensiei de serviciu pentru auditorii publici externi ai Curţii de Conturi


lc
Potrivit unui proiect adoptat de Camera Deputaţilor, persoanele care au îndeplinit funcţia de auditor public extern pe o durată de cel puţin 14 ani în cadrul Curţii de Conturi vor beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% în baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate, corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.

Deasmenea de pensie de serviciu vor beneficia şi persoanele care au îndeplinit funcţia de auditor public extern, la împlinirea vârstei de 60 de ani, cu o vechime în muncă de 30 de ani, din care la Curtea de Conturi de minimum 4 ani, dar cuantumul pensiei va fi micşorat cu 1% pentru fiecare an care lipseşte din vechimea de 14 ani.

Actul normativ a fost iniţiat de mai mulţi deputaţi PSD, printre care: Florin Iordache, Adrian Solomon, Anghel Stanciu, Virgil Delureanu, Mihai Baltă şi deputatul UDMR Kerekes Karoly şi urmează să fie trimis la Senat, care este for legislativ decizional.