Înăsprirea amenzilor pentru profanarea mormintelor de război


lcPlenul Senatului a aprobat proiectul privind înăsprirea amenzilor pentru profanarea mormintelor de război. Astfel pentru stingerea sau reaprinderea flăcării candelei de la Mormântul Ostaşului Necunoscut fără aprobarea Guvemului se sancţionează cu amendă de la 2000 lei la 3000 lei, iar depunerea altor obiecte decât flori, coroane, jerbe de flori sau alte obiecte demne de cinstirea memoriei celor prevăzuţi la art. 2-4 din Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

De asemenea introducerea în cimitirele de război a animalelor, pentru păscut sau adăpost, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, la fel şi strămutarea operelor comemorative de război fără aprobările legale, construirea, modificarea, restaurarea sau orice intervenţie asupra acestora.

Proiectul prevede sancţiuni şi pentru amplasarea şi construirea de noi monumente comemorative, cruci sau orice construcţie ridicată pe spaţiul destinat mormintelor de război sau în zona de protecţie a acestora fără avizul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor şi se sancţionează cu amendă de la 7.000 lei la 10.000 lei.