Proiect privind autorizarea de administrare a fondurilor de pensii administrate privat


computerAutoritatea de Supraveghere Financiară a lansat în dezbatere publică proiectul de Normă privind autorizarea de constituire a societăţii de pensii şi autorizarea de administrare a fondurilor de pensii administrate privat.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ,  sunt propuse modificări care vizează: corelarea denumirilor structurilor existente în cadrul societăţii de administrare cu cele stabilite prin alte acte normative mai recente; eliminarea termenului de conducători din conţinutul normei şi înlocuirea sa punctuală cu denumirea funcțiilor de conducere din cadrul administratorilor; eliminarea definiţiilor din textul normei atât ca urmare a necesităţii de a respecta normele de tehnică legislativă, cât şi a faptului că acestea se regăsesc în alte acte normative emise de A.S.F.; corelarea textului normei cu modificările survenite în alte acte normative, ş.a.

Norma reglementează procedura, condiţiile de autorizare şi documentele care trebuie depuse la Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), în procesul de autorizare a constituirii societăţii de pensii şi de autorizare ca administrator al unui fond de pensii administrat privat.

Pentru emiterea deciziei de autorizare de constituire a societăţii de pensii, în baza cererii, A.S.F. analizează documentaţia depusă de către fondatori sau de către reprezentanţii lor legali şi verifică dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de Legea nr. 411/2004 şi de prezenta normă.