Pentru data de 21 septembrie, mai exact pentru ora 18.00, la Palatul Cotroceni este programată o întrevedere oficială între preşedintele Klaus Iohannis şi ambasadorul agreat al Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, motivul ceremoniei fiind prezentarea scrisorilor de acreditare.
Hans G. Klemm a fost nominalizat la 24 martie de către preşedintele SUA, Barack Obama, pentru postul de ambasador în România. Anterior, în perioada 2012-2015, Klem a fost principalul asistent al secretarului în Biroul pentru Resurse Umane al Departamentului de Stat, iar înainte de această funcţie a ocupat postul de coordonator pentru Statul de Drept şi Respectarea Legii la ambasada din Kabul, în Afganistan.
Hans Klemm a depus jurământul în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, la 16 septembrie, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Departamentului de Stat, în prezenţa secretarului de Stat, John Kerry, şi a ambasadorului desemnat al României în SUA, George Maior.
Noul ambasador a subliniat relaţiile bilaterale excelente dintre România şi Statele Unite, evidenţiind statutul ţării noastre de aliat de încredere al SUA şi partener NATO şi a declarat că se va concentra asupra combaterii corupţiei din România, precizând că oferirea de asistenţă în acest domeniu va fi una dintre priorităţile mandatului său.