Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că în şedinţa CSAT s-a discutat despre implementarea Strategiei Naţionale de Apărare, situaţia “complicată” din Orientul Mijlociu, prezenţa României în cadrul acţiunilor NATO, dar şi despre participarea la forţele de menţinere a păcii sub egida ONU.
“Au fost aprobate o serie de documente care s-au întocmit pentru a putea aplica această Strategie, printre care planul de implementare, Carta Albă a Apărării, strategia care se referă la ordinea publică şi alte documente care ţin de acelaşi context”, a afirmat Iohannis.
De asemenea, o temă majoră discutată a fost situaţia din Orientul Mijlociu, în special cea din Siria şi Iran.
CSAT a discutat şi despre prezenţa românească în cadrul NATO, “iar aici toată lumea a fost de acord să participăm la foţele de intervenţie NATO”, a subliniat preşedintele.
Totodată, la şedinţă s-a mai discutat şi despre participarea României la forţele de menţinere a păcii organizate sub egida ONU.