Proiect: Meteorologia, încadrată la activitățile cu specific de apărare și securitate națională


descărcare (43)Senatul a modificat un proiect de lege prin care meteorologia și climatologia au fost incluse în categoria activităților de interes național cu specific pentru apărare și securitate națională.

Astfel, noua lege precizează că “activitatea de meteorologie este de interes public național cu specific pentru apărare și securitate națională și se desfășoară în concordanță cu recomandările Organizației Meteorologiei Mondiale, organism specializat al ONU, cu acordurile încheiate de această organizație și cu prevederile convențiilor internaționale din domeniu la care România este parte”.

Un articol al proiectului adoptat de Senat prevede că “Administrația Națională de Meterorologie (ANM) este persoană juridică română, care desfășoară activități de interes național cu specific pentru apărare și securitate națională”.

De asemenea, ANM realizează studii pentru identificarea zonelor vulnerabile la diverse fenomene meteorologice severe (secetă, deșertificare, inundații), identifică și monitorizează zonele în care este posibil să se intervină activ în atmosferă pentru modificarea regimului precipitațiilor, elaborează prognoze ale câmpului poluant în cazul unui accident chimic sau nuclear pentru asigurarea protecției populației.

Proiectul a fost votat de plenul Senatului cu 61 de voturi şi va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, cu rol decizional în acest caz.