În cadrul discursului susţinut cu ocazia evenimentului SMART DIASPORA 2020+, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România trebuie să găsească soluţii pentru ca românii de valoare plecaţi peste hotare să se întoarcă în ţară, pentru a contribui cu expertiza lor la dezvoltarea ţării.
“Convingerea mea este că potențialul diasporei va fi pe deplin fructificat atunci când a trăi și a munci în străinătate va fi doar o chestiune de alegere, nu una de constrângere; atunci când românii din diaspora vor avea opțiunea să se întoarcă, știind că și acasă munca lor este recunoscută și răsplătită; și atunci când vor simți că autoritățile au grijă și se preocupă de ei, oriunde s-ar afla“, a afirmat Klaus Iohannis.
Potrivit preşedintelui, o soluţie, în acest sent, ar fi rezolvarea problemei recunoaşterii diplomelor şi echivalării studiilor la nivel european şi internaţional, iar acest lucru se poate realiza rapid, “dacă există voinţă”.
Mai mult, trebuie găsite soluţii ca cei plecaţi să-şi dorească să se întoarcă acasă dacă vor exista condiţiile şi climatul necesar reintegrării lor.