Partidul Naţional Liberal a depus la Parlament, proiectul cu privire la dublarea numărului de parlamentari pentru Diaspora, a informat copreşedintele PNL Alina Goghiu, după ce un amendament similar a fost respins în sesiunea trecută, în cadrul dezbaterii legii privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Astfel, proiectul de lege este semnat de toţi parlamentarii PNL, a adăugat Gorghiu.
Legea alegerii Camere Deputaţilor şi Senatului a fost adoptată în sesiunea din luna iunie şi a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Amendamentul cu privire la creşterea numărului de parlamentar pentru Diaspora nu a întrunit majoritatea necesară.
Conform unei decizii a CC şi recomandărilor Comisiei de la Veneţia, legile electorale nu pot fi modificate cu mai puţin de un an înaintea termenului alegerilor.