În cadrul şedinţei Comisiei pentru Agricultură de la Camera Deputaţilor, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor din România, Laurenţiu Baciu, a afirmat că nu înţelege de ce agricultorii trebuie să plătească apa din canalele de irigaţii, care, neutilizată, ar ajunge în mare.
În replică, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, prezent şi el la şedinţa Comisiei pentru Agricultură, a declarat că 80% din preţul apei pe care o folosesc agricultorii se duce în energia electrică de care au nevoie motopompele.
“Din costul pentru irigaţii, 80% e reprezentat de energie. Asta este marea problemă. De aceea am intervenit în 2011 pentru a reduce preţul la energie şi de aceea vrem să schimbăm pompele acelea, pentru ca preţul energiei să fie cât mai mic. Avem costuri foarte mari, pentru că avem infrastructura din anii ’70. Noi pompăm în amonte, dar în momentul de faţă studiem posibilitatea ca din barajele pe care le avem să folosim apa şi pentru sistemele de irigaţii şi să putem iriga gravitaţional. La un moment dat va trebui să discutăm cu Ministerul Mediului pentru a putea folosi apa din pânza freatică. Astăzi este interzis. E o chestiune pe care trebuie să o privim în viitor“, a explicat Constantin.
Săptămâna trecută, MADR a anunţat că vrea să aloce anual, timp de şapte ani, 145 milioane euro pentru modernizarea sistemului principal de irigaţii, infrastructura secundară putând beneficia de fonduri europene în valoare de peste 430 de milioane de euro.
Fondurile europene, aferente perioadei de programare 2014 – 2020, vor fi alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.