În Monitorul Oficial nr. 639 din 21 august 2015 a fost publicat Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 97/2015 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere.
Potrivit actul normativ, persoanele care sunt admise la proba teoretică a examinării pentru obţinerea permisului auto vor putea susţine proba practică de mai multe ori, în cazul în care sunt respinşi la această probă.
Astfel, candidaţii respinşi la proba practică vor putea fi programaţi pentru susţinerea unei noi probe după o perioadă de cel puţin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare şi prezentarea dovezii care atestă efectuarea a cel puţin 6 ore suplimentare de pregătire practică într-o şcoală de conducători auto autorizată.
În prezent, pentru a obţine permisul, cei care sunt respinşi la proba practică trebuie să susţină din nou ambele probe.
Prevederile Ordinului M.A.I. nr. 97/2015 vor intra în vigoare în termen de 45 de zile de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial.