Votul prin corespondență, discutat de Comisia de Cod electoral şi reprezentanții grupurilor parlamentare


lc
La 24 august 2015, Biroul Comisiei de Cod electoral se întâlnește cu reprezentanții grupurilor parlamentare pentru a discuta proiectul Legii votului prin corespondență, document aflat în dezbaterea Parlamentului.

Programul legislativ prevede că cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate au dreptul să voteze prin corespondență la următoarele tipuri de alegeri: parlamentare, prezidențiale, europarlamentare, dar și la referendumurile naționale. Mecanismul propus în actul normativ cuprinde mai multe etape, şi anume:
1. Cetățeanul român cu reședința sau domiciliul în străinătate care dorește să voteze trimite o cerere, în format electronic, către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), cu cel puțin 60 de zile înainte de data la care are loc scrutinul electoral.
2. Autoritatea Electorală Permanentă, în termen de 48 de ore de la tipărirea buletinelor de vot, transmite cetățeanului a cărui cerere a fost validată documentele necesare pentru exercitarea votului prin corespondență.
3. Exercitarea efectivă a votului, prin înscrierea de către votant a semnului X în chenarul în care este tipărit numele și semnul preferat al candidatului preferat.
4. Expedierea votului de către votanți către AEP cu cel puțin 48 de ore înainte de desfășurarea alegerilor.