Cresc preţurile alimentelor


furt-alimente

Preţurile alimentelor au început să crească faţă de acum două luni, atunci când măsura reducerii de TVA la alimente de la 24% la 9% a intrat în vigoare. Astfel că în unele reţele de magazine sunt produse care au preţuri majorate chiar şi cu 30%.

Cele mai vizibile creşteri le-au consemnat în perioada 8 iunie – 4 august laptele, carnea de pui, salamul şi apa minerală. Sunt și produse care au ajuns acum să coste la fel ca înainte de 1 iunie, atunci când măsura reducerii TVA a intrat în vigoare.

Avansul preţurilor vine după o perioadă în care magazinele au fost sub atenta supraveghere a mai multor instituţii precum Consiliul Concurenţei, Protec­ţia Consumatorului sau ANAF, însă lipsa unui monitor al preţurilor face dificilă urmărirea apli­cării reducerii de TVA.

,