Referindu-se la faptul că reducerea TVA ar putea fi aplicată în două etape, potrivit noilor prevederi ale Codului Fiscal, copreşedintele PNL Vasile Blaga a menţionat că taxa pe valoarea adăugată ar putea fi redusă la 21% de la 1 ianuarie 2016 şi la 19%, de la 1 iulie.
“Codul Fiscal are o sumedenie de prevederi, foarte multe prevederi aplicabile din ianuarie 2016 dacă ne referim la relaţiile dintre plătitorul de taxe şi stat. Imediat, suntem de acord să le aplice. Dar cred că am fost foarte clari, poate că se poate aplica în două etape. De exemplu, scăderea TVA. Nu merge tot 19% de la 1 ianuarie, poate că merge 21% de la 1 ianuarie 2016, 19% din iulie”, a declarat Vasile Blaga.
Reamintim că cererea preşedintelui Klauh Iohannis de reexaminare a Codului Fiscal va fi dezbătută de cele două Camere ale Parlamentului în cadrul unei sesiuni extraordinare, ce va fi convocată în perioada 24-26 august.