Principalele atribuţii ale Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului


downloadProiectul de Hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (D.P.A.P.S) a fost lansat spre dezbatere publică pe site-ul Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului.

Astfel se stabilesc principalele atribuţii ale D.P.A.P.S, structura organizatorică a instituţiei, precum şi modalităţile de preluare a personalului şi a patrimoniului, în aplicarea prevederilor Ordonanţei, și constau în îndeplinirea, în numele Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului a atribuţiilor acestuia de instituţie publică implicată în privatizare, respectiv realizarea privatizării operatorilor economici cu capital de stat şi administrarea participaţiilor acestora.
D.P.A.P.S. administrează un numar de 49 operatori economici plus filialele şi/sau societăţile cu capital mixt, din sectoare strategice ale economiei naţionale, precum: sectorul resurse minerale, industria de apărare, cercetare – dezvoltare, turism şi alte activităţi industriale în contextul unei legislaţii sectoriale specifice, complexe.

Înfiinţarea instituţiei are rolul de a creşte capacitatea de coordonare a administrarii portofoliului participatiilor statului şi de a corela diversitatea problemelor legate de modernizarea şi eficientizarea managementului societatilor/companiilor cu noile structuri organizatorice ale D.P.A.P.S., în special cele legate de: privatizare, guvernanţă corporativă, managementul privat, postprivatizare, armonizare legislativă, relaţii cu investitorii, insolvenţă.