Universitate de medicină şi spital în care să se folosească limba maghiară


Fisa medicala

Vicepreşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) Zakariás Zoltán a propus înființarea unei universități de medicină și farmacie, dar și a unui spital privat în Transilvania, unde să se vorbească doar limba maghiară, acestea urmând să fie finanțate de Guvernul de la Budapesta.

Departamentul maghiar al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş şi reprezentanţi ai organizaţiilor civile s-au întâlnit pe 23 iulie pentru a dezbate propunerea. Majoritatea participanților la dezbateri au spus că “educaţia medicală în limba maghiară la UMF Târgu Mureş are un viitor sinistru”, de aceea crearea unor astfel de instituții separate este necesară.

Anterior, o Hotărâre de Guvern privind înfiinţarea liniilor maghiare de studiu la UMF Târgu Mureş a fost aprobată, la sfârşitul lunii martie 2012, când prim-ministru era Mihai Răzvan Ungureanu. Actul normativ stabilea că la universitate va fi înfiinţată o nouă facultate, cu programe în limbile română, maghiară şi engleză.

Aplicarea HG a fost suspendată în 4 mai 2012, în urma unei decizii a Curţii de Apel Târgu Mureş, care a admis o solicitare în acest sens formulată de conducerea UMF.

În luna aprilie 2013, Hotărârea de Guvern din martie 2012 privind înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul UMF Târgu Mureş, cu programe în limbile română, maghiară şi engleză, a fost anulată de Curtea de Apel Târgu Mureş.