Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la 16 iulie, la Belgrad, cu președintele Republicii Serbia, Tomislav Nikolic, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Serbia.
În cadrul întrevederii, Klaus Iohannis a declarat că România este dispusă să acorde asistenţă Serbiei în procesul de aderare la Uniunea Europeană, dacă partea sârbă îşi doreşte acest lucru.
“Serbia merită să fie recompensată pentru eforturile semnificative de reformă făcute până în prezent. Sperăm ca negocierile efective de aderare ale Serbiei la UE să demareze în acest an. Cunoaştem din proprie experienţă dificultăţile şi eforturile pe care le presupun întregul proces de pregătire şi negociere a aderării la UE. De aceea am exprimat disponibilitatea şi deschiderea deplină a României de a oferi asistenţă Serbiei în domenii relevante pentru procesul de integrare, dacă Serbia, sigur, doreşte acest lucru“, a declarat preşedintele României.
Printre proiectele comune menţionate în cadrul discuţiilor dintre cei doi înalţi demnitari se numără autostrada Timişoara – Belgrad, cooperarea transfrontalieră şi interconectivitatea energetică.
Pe agenda discuţiilor au mai figurat o serie de teme europene şi internaţionale de actualitate precum migraţia ilegală şi modalităţile de cooptare a Serbiei la Politica Energetică a UE.