Nou termen de soluţionare a cererilor pentru obţinerea calităţii de Luptător cu rol determinant


guvern
În şedinţa din 15 iulie, Guvernul a adoptat o Ordonanţă care modifică şi completează Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987.

În cadrul aplicării acestei legi, s-a constatat necesitatea modificării unor termene în scopul soluţionării corecte şi unitare a cererilor persoanelor îndreptăţite să beneficieze de calitatea de Luptător cu Rol Determinant.

Astfel, actul normativ stabileşte că soluţiile vor fi comunicate în termen de 120 de zile lucrătoare de la depunerea cererilor. De asemenea, comunicarea soluţiilor pentru cererile care sunt în curs de soluţionare se va face în acelaşi termen de 120 de zile.

Anterior acestei modificări, termenul pentru soluţionarea şi comunicarea cererilor de eliberare a certificatului care să ateste calitatea de Luptător cu Rol Determinant era de 45 de zile, termen care nu permitea aplicarea corectă şi unitară a prevederilor legale.