Potrivit unui raport prezentat de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor Auto din România (APIA), în primul semestru a acestui an s-a înregistrat o creştere de 17,9% pe piaţa auto, astfel că vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale au ajuns la 55.440 unităţi.
Cea mai favorabilă lună atât la capitolul vânzări, cât şi la producţie a fost luna iunie 2015. Atunci s-au produs 34.790 de autovehicule, cu 1,9% mai multe decât în luna mai, iar producţia totală de autoturisme în primele şase luni s-a majorat cu 0,9% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut.
În ceea ce priveşte vânzările de autoturisme acestea au crescut în prima parte a anului ajungând până la 55.439 unităţi, în urcare cu 17,9%. Printre cele mai cumpărate mărci sunt: Dacia, urmată de Volkswagen, Skoda, Renault, Ford şi Opel. În cazul autoturismelor hibride sau electrice au fost vândute 205 de unitaţi, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost vândute 116 unităţi.