Ministerul Apărării Naţionale a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea aderării Ministerului Apărării Naţionale din România la Acordul tehnic între Ministerul Apărării Naţionale din Republica Elenă, Ministerul Apărării din Republica Italiană, ministrul apărării naţionale din Republica Polonia, şeful Statului Major General din Republica Turcia (reprezentând Guvernul Republicii Turcia) şi ministrul apărării din Regatul Belgiei, ministrul apărării din Republica Franceză, Ministerul Federal al Apărării din Republica Federală Germania, ministrul apărării din Marele Ducat al Luxemburgului, ministrul apărării din Regatul Spaniei privind încadrarea, finanţarea, administrarea şi sprijinul Comandamentelor EUROCORPS Corpurile NATO cu Dislocare Rapidă EUROCORPS (NRDC-EC), semnat la 8 octombrie 2013.
Decizia privind crearea EUROCORPS a fost luată de către preşedintele Franţei şi cancelarul Republicii Federale Germania în cadrul summit-ului de la La Rochelle din 1992. În acelaşi an, primele elemente de stat major au fost instalate la Strasbourg cu caracter temporar, în vederea constituirii structurii de comandă a EUROCORPS.
Declaraţia de la Petersberg din 1992 a definit rolul Uniunii Europei Occidentale (UEO) în domeniul apărării, stabilind şi tipurile de misiuni Petersberg. În baza celor de mai sus, statele membre EUROCORPS au decis în 1993 să pună noua structură la dispoziţia UEO.
Încă din anul 1993 EUROCORPS a participat la numeroase exerciţii al căror scop a fost crearea şi menţinerea unei capabilităţi operaţionale credibile. Prima angajare a EUROCORPS a avut loc în anul 1998 când aproximativ 470 militari au părăsit Franţa, în patru contingente succesive, pentru a întări comandamentul SFOR din Bosnia și Herţegovina. În luna ianuarie a anului 2000, Consiliul Nord-Atlantic a hotărât ca EUROCORPS să asigure nucleul comandamentului KFOR din Kosovo, furnizând un număr de 350 de militari pentru comandamentele KFOR.
În acelaşi timp, au fost adoptate mai multe decizii în domeniul PESA, cu importante consecinţe asupra rolului şi structurii EUROCORPS. Aceste evoluţii s-au concretizat în decizia adoptată în cadrul summit-ului Uniunii Europene de la Helsinki din 1999 cu privire la constituirea unei forţe de reacţie rapidă la care să se poată recurge în situaţii de criză. Decizia a declanşat transformarea EUROCORPS dintr-o unitate multinaţională într-un corp de reacţie rapidă pus la dispoziţia NATO şi UE. Alianţa Nord-Atlantică a evaluat EUROCORPS în anul 2002, acesta obţinând certificarea de Comandament al Forţei de Reacţie Rapidă. Un criteriu al certificării prevedea ca acest comandament să fie deschis tuturor statelor membre NATO. Astfel, atât statele membre NATO cât şi cele membre UE au fost invitate să contribuie cu personal la încadrarea comandamentului sau să trimită ofiţeri de legătură. Urmare a acestei invitaţii, în anul 2003, Grecia, Polonia, Turcia, Canada, Austria, Italia, Marea Britanie şi Olanda au încadrat poziţii sau au trimis ofiţeri de legătură în cadrul EUROCORPS.
În anul 2008, Ministerul Apărării Naţionale s-a consultat cu Ministerul Afacerilor Externe cu privire la natura juridică a Acordului tehnic privind încadrarea cu personal, finanţarea, administrarea şi sprijinul comandamentului NRDC-EC (NATO Rapid Deloyable Corps – EUROCORPS), precum şi cu privire la etapele procedurale care trebuie parcurse. Astfel, prima etapă în cadrul acestui proces a constituit-o aprobarea preşedintelui României în calitate de preşedinte al CSAŢ, printr-un memorandum. Această etapă a fost necesară în vederea transmiterii cererii adresate Comitetului Comun în baza art. 11.4 din Acordul tehnic, ulterior urmând să fie îndeplinită procedura internă de aderare.
Ministerul Apărării Naţionale a fost interesat de participarea cu ofiţeri de stat major la comandamentul EUROCORPS (1-2 posturi) din următoarele considerente:
– nivelul comandamentului va veni în sprijinul procesului de afiliere a forţelor naţionale la structurile tip corp de armată;
– Comandamentul EUROCORPS reprezintă pentru Uniunea Europeană comandamentul forţelor de reacţie rapidă pentru acţiunea în situaţii de criză;
– majoritatea statelor membre ale NATO şi UE care încadrează funcţii în acest comandament au structuri de forţe afiliate la acesta.
Implicarea României în această iniţiativă va creşte vizibilitatea României în cadrul Uniunii Europene ca exportator de securitate şi interoperabilitatea cu structurile militare ale acesteia.
Implicaţiile financiare ale aderării sunt legate numai de plata contribuţiei anuale pentru 1-2 posturi în cadrul comandamentului şi cheltuielile legate de susţinerea acestora la post, sume ce pot fi asigurate din bugetul Ministerului Apărării Naţionale.
Textul Acordului tehnic este în concordanţă cu principiile dreptului internaţional şi corespund legislaţiei interne.