Trei tratate incheiate între România şi Republica Kazahstan, trimise pentru ratificare la Parlament


klaus-iohannis-semnatura

Administraţia Prezidenţială a informat că preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Tratatelor între România şi Republica Kazahstan privind asistenţa judiciară în materie penală, transferarea persoanelor condamnate şi extrădarea, semnate la Bucureşti la 14 noiembrie 2014.

Astfel, dispoziţiile tratatului privind asistenţa judiciară în materie penală reglementează notificarea actelor de procedură, pentru comunicarea citaţiilor, partea română propunând transmiterea acestora cu cel puţin 40 de zile înainte de data stabilită pentru înfăţişare; localizarea sau identificarea persoanelor şi a obiectelor; efectuarea de comisii rogatorii, inclusiv audierea prin videoconferinţă, transferul temporar al persoanelor deţinute, ş.a.

Tratatul privind transferarea persoanelor condamnate stabileşte coordonatele de bază care să asigure cooperarea bilaterală, adică are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnate definitiv de a-şi executa pedeapsa în mediul lor social de origine, favorizând astfel reintegrarea socială a acestora.

Dispoziţiile tratatului privind extrădarea reglementează “obligaţia de extrădare”, “infracţiuni extrădabile”, “motivele obligatorii şi opţionale de refuz”, “extrădarea propriilor cetăţeni”, “cererea de extrădare şi documentele aferente, informaţii suplimentare, admisibilitatea acestora şi decizia de a extrăda” ş.a.