Proiectul de lege a pensiilor de serviciu pentru militari a fost adoptat


imagesProiectul de lege a pensiilor de serviciu pentru militari a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi  prevede ca baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în șase luni consecutive, din ultimii cinci ani de activitate.

Proiectul prevede că au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.

Baza de calcul pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor. La media obţinută se adaugă un spor de până la 15 % în condiţiile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale, mai prevede proiectul.