Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor


cc

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor.

Obiectivele generale urmărite de adoptarea proiectului legislativ sunt:
– Eficientizarea administrării locuinţelor, fie că sunt imobile colective tip bloc, locuinţe situate în curţi comune sau ansambluri rezidenţiale;
– O mai bună structură a organelor de conducere ale asociaţiilor de proprietari;
– Clarificarea responsabilităţilor şi incompatibilităţilor dintre membrii structurilor de conducere din cadrul asociaţiilor de proprietari;
– Instituirea regulamentului condominiului în care să se înscrie regulile de comportament şi de folosire a proprietăţii;
– Clarificarea şi eficientizarea relaţiei dintre autorităţile publice şi asociaţiile de proprietari.

Astfel, potrivit proiectului de act normativ, legea reglementează aspectele juridice, economice şi tehnice cu privire la: a) înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari din cadrul condominiilor cu cel puţin 3 unităţi de proprietate imobiliară; b) administrarea, întreţinerea şi folosirea imobilelor sau grupurilor de imobile din condominii care au în structura lor locuinţe sau spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, aflate în proprietatea a cel puţin 3 persoane fizice sau juridice, fiecare proprietar având o proprietate individuală şi o cotă- parte indiviză din proprietatea comună.

Legea se aplică proprietarilor, chiriaşilor, asociaţiilor de proprietari şi asociaţiilor de chiriaşi din condominii.