Intrarea în vigoare a modificărilor privind protecţia maternităţii la locurile de muncă


copilRegulile referitoare la protecţia maternităţii la locurile de muncă, incluse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003, suferă unele modificări, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 154/2015, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 445/2014.

Astfel toate femeile însărcinate şi mamele (lăuze sau care alăptează), care lucrează la un angajator, pot să beneficieze, la locul de muncă, de măsuri de protecţie socială, în baza legii. Însă pentru a beneficia de aceste măsuri, salariatele trebuie să obțină un document de la medicul de familie și să informeze angajatorul cu privire la starea lor.

În cazul în care la locul de muncă persistă aspecte care pot pune în pericol sănătatea și securitatea gravidelor și a mamelor, angajatorii sunt nevoiți să ia măsuri adecvate, dar și vor trebui modificate temporar condițiile și/sau programul de muncă, sau salariata trebuie să fie repartizată pe un alt post.

Modificările vizează şi salariatele aflate în concediu de risc maternal, ce poate dura cel mult 120 de zile şi este acordat, după caz, în întregime sau fracţionat, trebuie să primească şi o indemnizaţie lunară, suportată integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi are un cuantum de 75% din media veniturilor aferente ultimelor şase luni.