Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor şi al parchetelor pot beneficia de pensie de serviciu


pensi

Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate, pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile, corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.

Cuantumul pensiei este micşorat cu 1% din baza de calcul în cazul personalului cu o vechime în specialitate între 20 şi 25 de ani pentru fiecare an care lipseşte din vechimea în specialitate integrală.

La cuantumul pensiei se adaugă 1% din baza de calcul pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în specialitate.

În cazul în care cuantumul pensiei de serviciu calculat conform noii legi este mai mic decât cel al pensiei din sistemul de pensii publice se acordă cuantumul cel mai avantajos.

Soţul supravieţuitor, copiii minori, precum şi copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, ai personalului de specialitate menţionat mai sus beneficiază de pensie de urmaş în condiţiile prevăzute de legislaţia privind sistemul de pensii publice, calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susţinătorul la data decesului.