Modificări privind funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă


3d human talk with big mobile phoneLegea nr. 132/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU) a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 401 din data de 8 iunie 2015.

Potrivit modificărilor aduse prin actul normativ, numărul unic pentru mesajele asociate apelurilor de urgenţă în reţelele publice de telefonie mobilă este 113.

Persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire au dreptul să comunice prin mesaje asociate unui apel de urgenţă, cu condiţia înregistrării prealabile în baza de date a SNUAU a numărului de telefon deţinut.

Mesajele asociate unor apeluri de urgenţă transmise către numărul 113 de persoane cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire înregistrate la administratorul SNUAU, precum şi mesajele scurte transmise de la numărul 113 sunt gratuite.

Mesajul asociat unui apel de urgenţă este orice mesaj scurt (SMS), transmis ulterior unui apel de urgenţă, privind aceeaşi situaţie de urgenţă, către Serviciul de urgenţă 112, de o persoană cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire înregistrată la administratorul SNUAU, care necesită acţiunea agenţiilor specializate de intervenţie, se mai arată în lege.