Până azi, 2 iunie, situaţiile financiare simplificate pe anul 2014 trebuie depuse la Ministerul Finanţelor. Anul acesta este ultimul în care firmele mai pot depune bilanţuri simplificate în formatul actual. Începând din 2016, se va aplica un nou sistem simplificat de contabilitate, în funcţie de care vor fi întocmite aceste documente.
Tot până la această dată se depun şi situaţiile financiare simplificate, însă acestea pot fi întocmite doar de o anumită categorie de firme. Este vorba despre entităţile care aplică sistemul simplificat de contabilitate, aprobat prin Ordinul MFP nr. 2239/2011, adică firmele care în exerciţiul financiar precedent au îndeplinit două criterii de mărime:
- au avut o cifră de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro inclusiv;
- totalul activelor s-a situat sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro inclusiv.
Anul acesta este ultimul în care se mai depun bilanţuri simplificate potrivit formatului prevăzut de Ordinul MFP nr. 2239/2011. Aceasta pentru că Ordinul MFP nr. 2239/2011 a fost abrogat de la 1 ianuarie 2015 prin Ordinul MFP nr. 1802/2014, care a introdus un nou sistem simplificat de contabilitate – sistemul european de raportare financiară simplificat.
Firmele care au dreptul să opteze pentru un sistem simplificat de contabilitate vor întocmi situaţii financiare anuale simplificate care cuprind:
- bilanţ simplificat (cod 10),
- cont de profit şi pierdere simplificat (cod 20).
Totodată, cele două acte vor fi însotite de formularul “Date informative” (cod 30) şi formularul “Situaţia activelor imobilizate” (cod 40).
Conform prevederilor în vigoare, situaţiile financiare anuale simplificate trebuie însoţite şi de o declaraţie scrisă de asumare a răspunderii persoanei pentru întocmirea acestora în conformitate cu sistemul simplificat de contabilitate.