Un parlamentar care părăseşte partidul să poată candida doar ca independent


parlamentar

Senatorul PSD Ovidiu Donţu a depus la secretariatul Comisiei de revizuire a Constituţiei, un amendament la textul constituţional prin care un parlamentar care părăseşte partidul pe lista căruia a fost ales să nu poată candida la următoarele alegeri decât ca independent.

Senatorul Ovidiu Donţu a depus la secretariatul comisiei un amendament la articolul 62, privind Alegerea Camerelor, potrivit căruia ”în cazul în care deputatul sau senatorul demisionează din partid, alianţa politică sau, după caz, alianţa electorală pe listele căreia a fost ales, acesta nu va putea candida pentru un nou mandat de parlamentar decât ca independent”.

Donţu a declarat că această propunere rezolvă ”mult discutata chestiune a traseismului politic”.

Practic, este singura formulă constituţională prin care se poate interzice traseismul politic”, a spus senatorul.