Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei


Somer
În cadrul şedinţe din 27 mai, Guvernul a aprobat Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020 şi Planul strategic de acţiuni pentru perioada 2015-2020.

Documentele creează cadrul legal şi strategic în domeniu şi îndeplinesc o condiţionalitate ex-ante a României, stabilită de Comisia Europeană pentru accesarea fondurilor structurale aferente perioadei de programare 2014-2020.

Strategia urmăreşte două linii generale de acţiune – reducerea sărăciei şi promovarea incluziunii sociale -, având două domenii distincte de politici: politici care vizează persoanele (ocuparea forţei de muncă, prestaţii de natură socială, acces la finanţare, educaţie, sănătate, locuinţe) şi politici zonale (zonele rurale şi comunităţile urbane marginalizate, inclusiv cele de romi).

Principalele rezultate vizate prin implementarea Strategiei sunt:

  • Creşterea gradului de ocupare a persoanelor sărace şi vulnerabile prin programe de activare pe piaţa muncii;
  • Creşterea sprijinului financiar pentru persoanelor cu venituri reduse (venitul minim de inserţie – VMI) şi introducerea stimulentelor pro-activare;
  • Promovarea incluziunii sociale a comunităţilor marginalizate printr-o abordare integrată, concentrată asupra copiilor;
  • Îmbunătăţirea funcţionalităţii serviciilor sociale;
  • Integrarea beneficiilor de asistenţă socială, a serviciilor sociale, a serviciilor de ocupare şi a altor servicii publice prin transformarea asistentului social într-un „integrator” cu o atribuţie solidă de management de caz;
  • Investiţii într-un sistem de e-asistenţă socială;
  • Creşterea rolului economiei sociale;
  • Consolidarea mecanismelor de coordonare, monitorizare şi evaluare.