În şedinţa din 27 mai, Guvernul a adoptat Strategia naţională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, 2015-2019.
HG adoptată creează cadrul instituţional necesar reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, punând accentul pe rolul activ pe care trebuie să-l dobândească factorii instituţionali şi comunitari.
Noua abordare este, astfel, deopotrivă orientată către persoana privată de libertate şi către instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale care trebuie să iniţieze, încă din perioada de detenţie, demersurile de incluziune socială.
Instrumentul prin care se asigură implementarea Strategiei este Planul Naţional de Implementare, care conţine obiectivele strategice, obiectivele specifice, activităţile, termenele, responsabilii, resursele şi indicatorii de rezultat. Monitorizarea şi raportarea implementării Strategiei se realizează de către Comisia Interministerială, în baza Planului Naţional de Implementare. Atingerea obiectivelor stabilite se reflectă în Raportul anual de monitorizare.
Strategia porneşte de la o serie de studii, rapoarte şi cercetări care evidenţiază, printre altele:
- Insuficienţa resurselor materiale şi financiare alocate pentru procesul de reintegrare socială a persoanelor private de libertate şi a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate.
- Insuficienta adaptare a cadrului normativ la nevoile procesului de reintegrare socială.
- Absenţa unor politici de reintegrare socio-profesională coerente.
- Existenţa prejudecăţilor şi a stereotipurilor.
Obiectivele strategice avute în vedere, în acest context, sunt:
- Dezvoltarea capacităţii instituţionale şi interinstituţionale în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate şi a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate. În cadrul acestui obiectiv se vor urmări: formarea personalului cu atribuţii în domeniul reintegrării sociale, dezvoltarea infrastructurii instituţionale şi interinstituţionale, analizarea, modificarea şi completarea cadrului normativ pentru asigurarea continuităţii serviciilor acordate persoanelor private de libertate, elaborarea şi implementarea unor proceduri interinstituţionale pentru procesul de reintegrare socială
- Dezvoltarea programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială din perioada detenţiei şi informarea opiniei publice.
Facilitarea asistenţei post-detenţie la nivel sistemic. În cadrul acestui obiectiv se vor urmări: dezvoltarea şi consolidarea de parteneriate între instituţiile şi autorităţile publice, asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale şi comunităţile locale în vederea facilitării reintegrării sociale, asigurarea continuităţii intervenţiei destinate persoanelor care au executat pedepse în perioada post-detenţie, analizarea, modificarea şi completarea cadrului normativ referitor la întreprinderile sociale, la centrele de incluziune socială.
Prin aplicarea Strategiei, se estimează diminuarea recidivei după închisoare de la 40% la 30%, diminuarea costurilor cu anchetarea, judecarea, condamnarea şi executarea pedepselor pentru circa 1000 de persoane, prevenirea unui număr de aproape 1000 de infracţiuni patrimoniale şi contra persoanei, aducerea în câmpul muncii a aproape 1000 de recidivişti. Cheltuielile estimate pentru implementarea Strategiei se ridică la circa 306 milioane lei, eşalonate pe cinci ani, respectiv 2015-2019.
Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene şi din bugetul naţional, fiind incluse sume în bugetele Ministerelor Justiţiei, Educaţiei, Muncii, Sănătăţii, Afacerilor Interne, autorităţilor locale.