Noi reglementări privind cultivarea unor plante tehnice


agricultura
Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care se modifică şi se completează Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, aprobate prin HG nr. 1915/2006.

Actul normativ adoptat prevede, în principal, măsuri prin care să poată fi extinse unele culturi valoroase, tradiţionale pentru România, aşa cum este cultura de cânepă pentru ulei şi fibre.

Până acum, legislaţia prevedea că numai agricultorii care deţin acte de proprietate pentru terenurile respective pot primi autorizaţia de cultivare a plantelor ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope, iar pentru aceasta nu era prevăzut explicit că se eliberează anual şi nici un termen limită pentru eliberare. De asemenea, în ultimii ani, comasarea terenurilor în cadrul exploataţiilor s-a făcut şi prin utilizarea suprafeţelor agricole sub formă arendă, concesiune, asociere în participaţiune, etc., iar pe terenurile utilizate sub aceste forme, cultivarea plantelor ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope, precum cânepa, nu a fost posibilă.

Concret, actul normativ adoptat introduce în categoria potenţialilor beneficiari ai autorizaţiei pentru cultivarea cânepei şi pe cultivatorii care utilizează terenul în baza altor acte doveditoare decât actul de proprietate. De asemenea, Hotărârea mai conţine, printre prevederi:

  • Precizarea faptului că autorizaţia pentru cultivarea plantelor ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope se eliberează anual, de către direcţiile judeţene pentru agricultură;
  • Transmiterea directă a datelor statistice de către direcţiile pentru agricultură judeţene către formaţiunea centrală de combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri din cadrul IGP;
  • Inspecţia culturilor de plante ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope se efectuează de către personalul împuternicit cu atribuţii de inspecţii tehnice din cadrul MADR şi structurilor teritoriale ale acestuia.

Modificările propuse nu constituie un impediment în monitorizarea culturilor de plante ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope, pentru acestea existând o procedură clară de raportare, verificare şi control, efectuată de către instituţiile abilitate.