Proiect de modificare a hotărârii privind înfiinţarea INCEMC Timişoara


lc
Guvernul României a adoptat o hotărâre privind modificarea și completarea H.G. nr.1315/1996 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată INCEMC Timişoara
, publicată în Monitorul Oficial nr. 338 din 11 decembrie 1996.

Potrivit proiectului de hotărâre modificările vor viza următoarele aspecte:
– actualizarea datelor privind valoarea patrimoniului institutului național încheiată la data de 30 iunie 2014;
– modificarea denumirilor autorităţilor administraţiei publice centrale coordonatoare;
– actualizarea datelor bunurilor imobilele aflate în domeniul public al statului și în administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată INCEMC Timişoara ale căror denumirea, adresa, valoarea de inventar se modifică,
– actualizarea regulamentului de organizare și funcționare al institutului naţional.
Prima modificare este prevăzută la art. 1 care va avea următorul cuprins:
Art 1. – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată INCEMC Timişoara, denumit în continuare institut naţional, funcţionează ca persoană juridică de drept public, în coordonarea Autorității Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică și Inovare (ANCSI) şi are sediul în municipiul Timişoara, str. dr. Aurel Păunescu Podeanu nr. 144, judeţul Timiş.”

Deasemnea este modificat şi art. 5 din H.G. nr.1315/1996, care va avea următorul cuprins:
Art 5. – Patrimoniul institutului național, stabilit pe baza raportărilor contabile la data de 30 iunie 2014, este în sumă totală de 54.773 mii lei, din care imobilizări corporale şi necorporale 32.898 mii lei şi active circulante 21.875 mii lei”.