Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice


lcOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2015 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363/2015.

Actul normativ prevede înființarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, prin preluarea atribuţiilor, activităţii, a posturilor şi a personalului de la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), de la Unitatea pentru coordonarea şi verificarea achiziţiilor publice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice (UCVAP) şi de la compartimentele de verificare a achiziţiilor publice din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.

ANRMAP, UCVAP şi compartimentele de verificare a achiziţiilor publice din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice se vor desființa de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului.

Activitatea ANAP se va exercita atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial.

Principalele obiective ale ANAP sunt:
– elaborarea, promovarea şi implementarea politicii în domeniul achiziţiilor publice;
– stabilirea şi implementarea sistemului de verificare şi control al aplicării unitare a dispoziţiilor legale şi procedurale în domeniul achiziţiilor publice, precum şi
– monitorizarea funcţionării eficiente a sistemului de achiziţii publice.

ANAP va fi condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului finanţelor publice. Acesta va fi ajutat de un secretar general, înalt funcţionar public numit în condiţiile legii.