Redresarea şi rezoluţia asigurătorilor


1Pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, spre dezbatere publică a fost publicat proiectul de Ordonanță de urgență privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor.

Schimbările preconizate se referă la instituirea unui regim care să pună la dispoziția Autorității de Supraveghere Financiară un set de instrumente pentru a interveni cu promptitudine într-un stadiu incipient în cazul unui asigurător aflat în dificultate sau în curs de a intra în dificultate, astfel încât să garanteze continuitatea funcțiilor financiare și economice critice ale acestuia, reducând în același timp la minimum impactul situaţiei de dificultate a asigurătorului asupra pieței asigurărilor și sistemului financiar în general.

Dispozițiile din proiectul de ordonanta de urgenta se aplică asigurătorilor, persoane juridice române, cu excepția sucursalei sau filialei unui asigurător dintr-un stat terţ şi a sucursalei unei societăţi de asigurare sau a unei societăţi mutuale dintr-un stat membru, care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine.

Proiectul prevede și obligația autorității de rezoluție de a elabora planuri de rezoluție pentru fiecare asigurător, precum și conținutul acestor planuri, precum şi stabilirea obiectivelor, condițiilor de declanșare și principiile rezoluției, desemnarea administratorului de rezoluție, procedura de evaluare și cele patru instrumente de rezoluție.