Ministerul Sănătăţii a elaborat un proiect de Ordonanţă de urgenţă privind aprobarea susţinerii cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare a Formaţiunii Medicale ROL 2 din bugetul Ministerului Sănătăţii și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății.
Proiectul prevede susţinerea financiară a Formaţiunii Medicale ROL 2 cu suma de 360.000 lei pentru o perioadă de 6 luni, din bugetul aprobat pentru anul 2015 al Ministerului Sănătăţii. Suma va fi alocată Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie “Ana Aslan” în vederea asigurării cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare, respectiv aprovizionarea cu energie electrică și apă potabilă. Decontarea cheltuielilor se vor realiza lunar, pe baza notelor de fundamentare realizate de Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie, conform facturilor transmise de către acesta către Direcţia Generală de Asistenţă Medicală şi Sănătate publică.
Prin ordonanță de urgență, Ministerul Sănătății mai propune modificarea alineatului 1 al articolului 24 din Legea nr. 264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale, prin crearea posibilității de finanțare din subvențiile acordate de la bugetul de stat și a cheltuielilor necesare derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare.