Termenul limită pentru depunerea declarației de venit


formularul-200

Data de 25 mai este termenul limită de depundere a declarţiei de venit de către românii care au obținut venituri din activități independente. Mai exact, declarația 200 trebuie depusă de persoanele fizice care au realizat, în 2014, venituri din activități independente, din chirii, din activități agricole, din silvicultură și piscicultură, din vânzarea de acțiuni sau din vânzarea-cumpărarea de valută, precum și de către persoanele fizice autorizate și de către profesiile liberale: avocați, notari, medici, auditori financiari, consultanți fiscali, contabili, arhitecți etc.

Amenda pentru nedepunerea la timp a Formularului 200 este cuprinsă între 50 și 500 de lei.

Tot până la aceeași dată, trebuie să declare la Fisc sumele realizate anul trecut de către persoanele care au obținut, în străinătate, venituri din: profesii liberale, drepturi de autor, chirii, dividende dobânzi, premii și jocuri de noroc, vânzarea de acțiuni, investiții, pensii și alte venituri. Aceste persoane au obligația completării și depunerii Formularului 201.

De asemenea, 25 mai este termenul limită și pentru donarea unui procent de 2% din impozitul pe venit către o organizație neguvernamentală nonprofit, o unitate de cult sau pentru burse private. Pentru a dona această sumă, persoanele care obțin venituri din activități independente au o categorie specială pe Formularul 200, iar salariații vor completa Formularul 230 – Cererea privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe salarii şi venituri asimilate salariilor.