Rolul Parlamentului va fi să sesizeze CSAT


Călin_Popescu-Tăriceanu_at_a_government_meeting

Referidu-se la decizia CSM de a sesiza CSAT în vederea verificării tuturor magistraților pentru a depista dacă sunt sau nu ofițeri sub acoperire ai vreunui serviciu de informații, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că va fi și rolul Parlamentului, care asigură controlul civil asupra serviciilor, să sesizeze CSAT, pentru ca legea care prevede imposibilitatea magistraților de a avea și funcții în SRI să fie respectată și acest lucru va trebui verificat.

Tăriceanu a subliniat că, în cazul în care activitatea serviciilor secrete a depășit limitele legale, lucrurile trebuie aduse în legalitate sub “un control civil și parlamentar mai eficient”.

“În cazul în care s-au produs abateri de la lege și în cazul în care extinderea activității serviciilor a depășit limitele necesare îndeplinirii atribuțiilor lor legale avem obligația să readucem lucrurile în legalitate sub un mai eficient control civil și parlamentar astfel încât serviciile să fie controlate de societate, și nu invers”, a adăugat Tăriceanu. Astfel, pentru îndeplinirea acestui obiectiv, va fi nevoie de “un efort conjugat al Parlamentului, al instituțiilor care compun autoritatea judecătorească și, evident, al președintelui României”.

De asemenea, Tăriceanu a spus că un proiect de lege privind răspunderea magistraților, gândit și redactat de CSM împreună cu asociațiile profesionale, ar putea să fie de asemenea o temă de gândire și o idee de dezbatere.