Consiliul Concurenţei cere opinia CE referitoare la limitarea achiziţiei de masă lemnoasă


cc

Consiliul Concurenţei a solicitat opinia Comisiei Europene referitoare la introducerea pragului maxim de 30% din volumul de masă lemnoasă din fiecare specie ce poate fi achiziţionat de o companie, în proiectul legii de modificare a Codului Silvic.

Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, menţinerea unei limitări la achiziţia de masă lemnoasă ar putea reprezenta o încălcare a Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene în ceea ce priveşte libera circulaţie a mărfurilor, ce poate avea ca posibilă consecinţă declanşarea procedurii de infringement împotriva României.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat: ”Nu ne opunem acestei legi şi nici măsurilor de limitare a tăierilor ilegale. Noi avem obiecţii referitoare la unele măsuri punctuale, care, deşi introduse cu bune intenţii, riscă să încalce legislaţia europeană şi pot atrage sancţiuni din partea Comisiei Europene. Având în vedere că a fost trimisă spre promulgare o formă a legii ce conţine prevederi care pot încălca legislaţia comunitară în domeniul concurenţei, inclusiv al ajutorului de stat, conform atribuţiilor noastre, am transmis Preşedintelui României o informare, atragând atenţia asupra acestui aspect.”