Noile prevederi ale Codului silvic


padure

Proiectul de modificare a Codului silvic, iniţiat în vara anului de 125 de parlamentari PSD şi trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare de Iohannis, intră în dezbatere la comisiile Camerei Deputaţilor, forul decizional, după ce Senatul l-a readoptat în aceeaşi formă.

Propunerea legislativă semnată de cei 125 de deputaţi şi senatori PSD a fost înregistrat la Senat în 3 iulie 2014, la câteva zile după ce proiectul de lege al Guvernului Ponta, iniţiat de fostul ministru delegat pentru Ape şi Păduri Lucia Varga (PNL) a fost respins (în 24 iunie 2014).

Pe 25 februarie, proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor, pe fondul criticilor parlamentarilor PNL.

Proiectul prevede că valorificarea masei lemnoase pe picior se face doar de către operatori economici atestaţi.

Proiectul mai stabileşte că suprafaţa maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 250 metri pătraţi în cazul proprietăţilor forestiere mai mari de 5 ha şi de maximum 5% din suprafaţa proprietăţii forestiere, dar nu mai mare de 200 m2, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică de 5 ha.

Accesul public în fondul forestier naţional cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede este interzis, cu excepţia activităţilor sportive, de recreere şi turism, care se pot practica numai cu acordul şeful ocolului silvic, în cazul administrării, proprietarului, cu avizul şefului ocolului silvic, în cazul asigurării serviciilor silvice.

Un operator economic/grup de operatori economici nu poate achiziţiona/procesa mai mult de 30% din volumul dintr-un sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie, stabilit ca medie a ultimilor 3 ani, în baza actelor de punere în valoare autorizate la exploatare şi exploatate la nivel naţional, indiferent de forma de proprietate.

Alte articole stabilite de deputaţi prevăd că preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabileşte anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Preşedintele Iohannis a retrimis, pe 23 martie, Parlamentului, Legea pentru modificarea şi completarea Codului silvic, spre reexaminare, pe motiv ca are prevederi de natura să limiteze activitatea operatorilor economici şi crează premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator.