Proiect: Ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind protecţia informaţiilor clasificate militare


descărcare (9)În scopul cooperării în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate militare schimbate între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării din Republica Coreea a fost semnată la data de 14.05.1993, la Seul, “Înţelegerea între Ministerul Apărării Naţionale al României şi Ministerul Apărării Naţionale al Republicii Coreea privind protecţia datelor militare secrete”,  aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 442 din 08.09.1993, document ce a ieşit din vigoare.

În urma consultărilor purtate între reprezentanţii structurilor de informaţii militare ale celor două ţări, a fost identificată necesitatea şi oportunitatea relansării relaţiei bilaterale şi iniţierii unui parteneriat în domeniul informaţiilor militare. Atingerea acestor obiective depinde, într-o mare măsură, de asigurarea unui cadru juridic adecvat pentru protecţia informaţiilor clasificate din domeniul apărării transmise între părţi.

Proiectul „Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind protecţia informaţiilor clasificate militare schimbate” a fost aprobat pentru negociere prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (C.S.A.Ţ.)  nr. 61 din 01.06.2009.

Partenerul coreean a adoptat o atitudine cooperantă, acceptând ca negocierile să se desfăşoare pe baza  textului  elaborat de către partea română. Negocierea documentului s-a efectuat atât prin corespondenţă, cât şi printr-o întâlnire la nivel de experţi, la Bucureşti, în data de 25.11.2009, pe timpul negocierilor partenerul coreean manifestând o deosebită flexibilitate.

Acordul rezultat în urma negocierilor a fost aprobat pentru semnare prin Hotărârea C.S.A.Ţ. nr. 78 din 19.07.2010, în temeiul căreia, ministrul apărării naţionale a semnat documentul împreună cu domnul Hyo-Sung Park, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Coreea în România, la data de 26 martie 2015, la Bucureşti.

Semnarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind protecţia informaţiilor clasificate militare constituie un element important pentru dezvoltarea cooperării în domeniul apărării între cele două părţi şi marchează, în acelaşi timp, împlinirea a 25 de ani de relaţii diplomatice între cele două state.

Un asemenea acord asigură premisele necesare obţinerii unor date pentru acoperirea informativă a unor spaţii de expertiză recunoscută a ambelor părţi şi derularea unor activităţi specifice ce implică schimbul de informaţii clasificate.

De asemenea, semnarea Acordului va permite continuarea demersurilor pentru extinderea cadrului legal care  să conducă la substanţierea parteneriatul strategic cu Republica Coreea prin încheierea în viitorul apropiat şi a acordului bilateral în domeniul militar, aşa cum părţile au convenit prin Scrisoarea de Intenţie cu privire la dezvoltarea cooperării româno-sud-coreene în domeniul apărării, semnată în anul 2010.

Proiectul de Acord conţine dispoziţii referitoare la aspecte generale, scop, definiţii, autorităţi responsabile şi puncte de contact,  niveluri de clasificare şi echivalenţă, accesul la infomaţii clasificate, vizite, protecţia fizică a informaţiilor clasificate, transmiterea informaţiilor clasificate,  distrugerea informaţiilor clasificate, traducerea şi multiplicarea informaţiilor clasificate, pierderea  sau  compromiterea informaţiilor clasificate, aspecte financiare, soluţionarea divergenţelor şi prevederi finale.

Documentul este în conformitate cu normele dreptului internaţional şi respectă legislaţia statelor părţilor.

Transparenţa proiectului de act normativ a fost asigurată conform dispoziţiilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată.

Prevederile prezentului act normativ vor fi puse în aplicare de Ministerul Apărării Naţionale, fără a fi înfiinţate alte structuri sau extinse competenţele celor existente.