Propunere de extindere a concediului de acomodare la 180 de zile pentru părinţii adoptatori


adoptie

În cadrul unei dezbateri publice a proiectului de modificare a Legii adopţiei, organizată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), au fost prezentate propunerile primite de la persoanele interesate de modificările care vor fi făcute la această lege.

Astfel, printre propunerile transmise de ANPDCA se numără extinderea concediului de acomodare propus de specialiştii care au elaborat proiectul de lege, de la 90 de zile la 180 de zile.

Vom analiza şi propunerea venită din partea unor persoane juridice şi fizice, de mărire a acestui concediu. Va trebui să ne uităm însă şi la statistică, la numărul de încredinţări în vederea adopţiei eşuate, dar şi la momentul în care ele au eşuat. Este important să stabilim dacă au eşuat în primele zile, pentru că atunci trebuie lucrat la analiza modalităţii în care familia a fost atestată sau la analiza modalităţii în care s-a făcut potrivirea cu adevărat, dar putem întâlni şi situaţii în care încredinţarea în vederea adopţiei a eşuat spre finalul perioadei şi atunci trebuie analizate cauzele“, a declarat preşedintele ANPDCA, Gabriela Coman.

Potrivit secretarul de stat de la ANPDCA, propunerea va fi analizată iar specialiştii vor stabili dacă este nevoie de o extindere a acestei perioade de la 90 la 180 de zile pentru toţi adoptatorii.

De asemenea, specialiştii urmează să analizaze o altă propunere facută de o asociaţie de studenţi, care solicită ca legea să dea posibilitatea unei viitoare mame, care ştie încă din perioada sarcinii că nu-şi va putea creşte copilul, să decidă că îl va da spre adopţie şi să aleagă familia sau persoana care să îl adopte.

În opinia preşedintelui ANPDCA, este o propunere interesantă care ar putea uşura procesul de declarare a adoptabilităţii copilului, ar uşura procesul de adopţie în sine, pentru că nu s-ar mai trece prin toate etapele. Totuşi mai sunt şi aspectele delicate şi discutabile, de aceea ar fi necesară o analiză profundă.