Camera Deputaţilor a decis că primarii şi preşedinţii CJ vor putea fi reprezentanţi în AGA cu activitatea în serviciile de utilităţi publice, respingând astfel, cererea de reexaminare a preşedintelui la Legea serviciilor comunitare şi menţinând forma iniţială a actului.
Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice care prevedea şi faptul că primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respective municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice a fost adoptată în iunie 2014, însă preşedintele Traian Băsescu a retrimis-o pentru reexaminare în Parlament.
Cererea de reexaminare preciza că aceatsă lege nu este oportună, deoarece participarea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene în organele de conducere ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară nu se justifică în mod obiectiv, întrucât soluţia legislativă propusă ar avea un impact negativ deoarece ar conduce la eludarea regimului incompatibilităţilor.