Ambasada SUA a declarat că urmăreşte îngrijorările generate de amendamentele propuse la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, menţionând că orice modificări trebuie analizate cu atenţie de toate părţile interesate, pentru a se asigura că nu subminează progresele recente obţinute în consolidarea statului de drept.
Senatorii Cristiana Anghel (PC) şi Ovidiu Donţu şi Ioan Chelaru (PSD) au propus, în Comisia juridică, un amendament la Codul Penal şi la cel de Procedură Penală, prin care„măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice”, înlocuind sintagma „suspiciuni rezonabile”.
Amendamentul a fost susţinut de senatorul PSD Ovidiu Donţu, la proiectul pentru modificarea şi competarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură penală- L95/2015, şi a fost adoptat cu majoritate de voturi.
Prin urmare, alineatul 1 al Articolului 202 din actuala lege, care prevede că „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune”, s-a modificat, prin amendament, astfel: „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”.
Conform motivaţiei senatorilor care au iniţiat amendamentul, noua formulare este „mai apropiată de principiul de drept, consacrat, potrivit căruia cercetarea în stare de libertate este regula, iar dispunerea unor măsuri de arest să fie excepţia”.