Ordin MS 391/2015 – criteriile de încadrare a cabinetelor medicale/pct. de lucru ale cabinetelor medicale


MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
Nr. 391 din 31 martie 2015

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
Nr. 187 din 30 martie 2015

ORDIN
pentru aprobarea criteriilor de încadrare a cabinetelor medicale/punctelor de lucru ale cabinetelor medicale din asistenţa medicală primară şi din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice din mediul rural şi din mediul urban – pentru oraşele cu un număr de până la 10.000 de locuitori, în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea

Având în vedere:

– Referatul de aprobare al secretarului general al Ministerului Sănătăţii nr. N.B. 3.195 din 31 martie 2015 şi al directorului general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. DG 561 din 30 martie 2015,

în temeiul prevederilor:

– art. 292 lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:

Art. 1. – Se aprobă criteriile de încadrare a cabinetelor medicale/punctelor de lucru ale cabinetelor medicale din asistenţa medicală primară şi din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice din mediul rural şi din mediul urban – pentru oraşele cu un număr de până la 10.000 de locuitori, în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2.Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 aprilie 2015.

Art. 3. – La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 163/93/2008 pentru aprobarea criteriilor de încadrare a cabinetelor medicale din asistenţa medicală primară şi din ambulatoriul de specialitate în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 7 martie 2008.

p. Ministrul sănătăţii,
Alin Iulian Tucmeanu,
secretar de stat

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
Vasile Ciurchea


ANEXĂ

Criteriile de încadrare a cabinetelor medicale/punctelor de lucru ale cabinelor medicale din asistenţa medicală primară şi din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice din mediul rural şi din mediul urban – pentru oraşele cu un număr de până la 10.000 de locuitori, în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea

I. 1. Condiţiile în care se acordă asistenţa medicală:

a) distanţa cea mai mare dintre punctele extreme ale unităţii administrativ – teritoriale deservite (comună/oraş cu un număr de până la 10.000 de locuitori*):

(i) 7 – 12 km                                                                                                                             2 puncte;
(ii) peste 12 km                                                                                                                         4 puncte;

b) deplasarea la domiciliul beneficiarilor de servicii medicale:

b1) drumuri neasfaltate şi nepietruite în proporţie de peste 50%                                                    4 puncte;
b2) drumuri cu diferenţă de nivel de peste 200 m**)                                                                    8 puncte.

NOTĂ:

    Se acordă punctaj în conformitate cu prevederile lit. b1) şi/sau lit. b2), după caz, cabinetelor medicale/punctelor de lucru ale cabinetelor medicale din zonele de deal şi de munte;

c) dispersia populaţiei din zona în care se desfăşoară activitatea:

(i) densitatea populaţiei 75 – 150 de locuitori/km2                                                                          2 puncte;
(ii) densitatea populaţiei sub 75 de locuitori/km2                                                                            4 puncte.

    Total punctaj acordat:
Minimum 2 puncte                                 Maximum 20 de puncte
2. Posibilităţi de sprijin în furnizarea de servicii medicale:
Distanţa rutieră dintre localitatea unde se află sediul cabinetului medical/punctului de lucru al cabinetului medical şi localitatea cea mai apropiată unde se află o structură de primire a urgenţelor (UPU/CPU) din cadrul aceluiaşi judeţ care respectă criteriile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor:

a) 20 – 40 km                                                                                                                                         4 puncte;
b) 41 – 60 km                                                                                                                                         6 puncte;
c) peste 60 km                                                                                                                                        8 puncte.

    Total punctaj acordat:
Minimum 4 puncte                     Maximum 8 puncte
3. Număr redus de persoane asigurate înscrise pe listele medicilor de familie din mediul rural şi din mediul urban pentru oraşele cu un număr de până la 1.200 de locuitori:

a) sub 400 de asiguraţi                                                                                                                             30 de puncte;
b) 401 – 600 de asiguraţi                                                                                                                          20 de puncte;
c) 601 – 1.200 de asiguraţi                                                                                                                       5 puncte.

NOTĂ:

    Criteriul de la pct. 3 se aplică numai cabinetelor medicale/punctelor de lucru ale cabinetelor medicale din zonele administrativ – teritoriale, respectiv din comunele şi oraşele cu populaţie de până la 1.200 de locuitori inclusiv, şi în comuna/oraşul respectiv îşi desfăşoară activitatea în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate un singur medic de familie.

    Total punctaj acordat:
Minimum 5 puncte                         Maximum 30 de puncte
4. Pentru cabinetele medicale de specialitate din specialităţile clinice din mediul rural şi din mediul urban pentru oraşele cu un număr de până la 10.000 de locuitori         20 de puncte
    Total punctaj acordat:
Minimum 0 puncte                         Maximum 20 de puncte
5. Pentru cabinetele medicale de medicină de familie şi pentru cabinetele medicale de specialitate din specialităţile clinice, organizate în localităţi/zone din mediul rural şi din mediul urban (pentru oraşele cu un număr de până la 10.000 de locuitori) deficitare din punctul de vedere al prezenţei medicului de familie, respectiv din punctul de vedere al prezenţei medicilor de specialitate pentru specialităţi clinice ***)

    20 de puncte

    Total punctaj acordat:
Minimum 0 puncte                         Maximum 20 de puncte
II. 1. Criteriile de la pct. I se aplică astfel:

– pentru cabinetele/punctele de lucru ale cabinetelor medicale de medicină de familie, după caz: criteriile de la pct. I subpct. 1 lit. a) – c), subpct. 2, 3 şi 5;
– pentru cabinetele/punctele de lucru ale cabinetelor medicale din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice: criteriile de la pct. I subpct. 1 lit. c), subpct. 2, 4 şi 5.

2. Procentul total de majorare a numărului de puncte per capita în cazul medicinei primare şi a numărului de puncte realizat în cazul asistenţei medicale de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile clinice, pentru condiţiile în care se desfăşoară activitatea, este:

a) între 75 şi 78 de puncte                         100%;
b) între 61 şi 74 de puncte                 71% – 97%;
c) între 41 şi 60 de puncte                 40,5% – 69%;
d) între 2 şi 40 de puncte                     1% – 39%.

Procentul de majorare pentru fiecare dintre intervalele prevăzute la lit. a) – d) se calculează proporţional cu punctajul obţinut de cabinetul medical pentru condiţiile în care se desfăşoară activitatea, astfel:

2.1. procent de 100% pentru intervalul prevăzut la subpct. 2 lit. a);
2.2. procent de 2% pentru fiecare punct obţinut peste limita inferioară pentru intervalul prevăzut la subpct. 2 lit. b);
2.3. procent de 1,5% pentru fiecare punct obţinut peste limita inferioară pentru intervalul prevăzut la subpct. 2 lit. c);
2.4. procent de 1% pentru fiecare punct obţinut peste limita inferioară pentru intervalul prevăzut la subpct. 2 lit. d).

NOTĂ:

    Pentru cabinetele medicale/punctele de lucru ale cabinetelor medicale din asistenţa medicală primară şi din asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile clinice din mediul rural şi din mediul urban pentru oraşele cu un număr de sub 10.000 de locuitori din aria Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării se aplică un procent de majorare de 200%.

3. Lista cuprinzând cabinetele medicale la care se aplică majorările de mai sus şi procentul concret de majorare se stabilesc anual.
4. Prezentele criterii se aplică distinct atât la nivelul cabinetelor medicale, cât şi la nivelul punctelor de lucru ale acestora, cu excepţia prevederilor pct. I. 3 care se aplică la nivelul cabinetelor medicale.
5. Lista cabinetelor medicale se reevaluează ţinând seama de toate măsurile luate pe plan local pentru asigurarea stabilităţii personalului medical.


*) Comună, oraş – se analizează unitatea administrativ – teritorială în care funcţionează sediul cabinetului medical/punctul de lucru al cabinetului medical şi cuprinde atât suprafaţa intravilană, cât şi cea extravilană.
**) Punctajul se acordă numai dacă există drumuri cu diferenţă de nivel de peste 200 m în cadrul zonei deservite.
***) Localităţile/Zonele deficitare din punctul de vedere al prezenţei medicilor de familie, respectiv din punctul de vedere al prezenţei medicilor de specialitate pentru specialităţi clinice se stabilesc potrivit contractului – cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.