Proiect: 10 Mai – zi de sărbătoare naţională


senatCamera Deputaţilor a hotărât ca data de 10 Mai să fie zi de sărbătoare naţională, fiind ziua care marchează 3 momente istorice – începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

Astfel, deputaţii au adoptat un proiect de lege, iniţiat de senatorul PNL Puiu Haşotti, cu 294 de voturi “pentru”, unul “împotrivă” şi 6 abţineri.

Proiectul prevede că Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, celelate autorităţi centrale vor organiza manifestări cu ocazia sărbătoririi acestei zile în limita alocaţiilor bugetare prevăzute.

Deputatul PNL Gigel Ştirbu a afirmat că este un arc peste toate dezbaterile politice între partidele parlamentare. “România este singurul stat din UE care şi-a căpătat statutul de stat independent şi nu şi-l serbează. Vot istoric al acestei instituţii. Votul dumneavostră arată că sunteţi adevăraţi români, patrioţi, fii ai acestei naţii”, a precizat Ştirbu.

Proiectul a fost respins de Senat, dar a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional în acest sens.