În şedinţa din 22 aprilie, Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă semnată de 101 deputaţi liberali şi intitulată “În lipsa oricărei strategii energetice, copilotul Victor Ponta conduce sectorul minier românesc spre faliment”.
În textul moţiunii se vorbeşte despre “situaţia dezastruoasă” în care se găseşte mineritul.
“Cele mai afectate sunt complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara, care împreună asigură aproape 30% din producţia de energie la nivelul ţării. PNL cere Guvernului condus de Victor Ponta şi Ministerului Economiei condus de Andrei Gerea să oprească jaful de la aceste companii şi să elimine influenţele politice“, se arată în moţiunea simplă.
Moţiunea a fost respinsă cu 101 voturi pentru, 184 împotrivă şi 14 abţineri.