Dezbatere publică privind Normele de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice


lc
Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin privind Normele de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice.
Actul normativ prevede norme speciale de îngrijire din structurile de psihiatrie şi situaţiile în care pot fi luate măsuri de contenţie.

Potrivit programului legislativ pacienţii cu tulburări psihice pot fi imobilizaţi sau izolaţi pentru protecţia lor sau a altor persoane, fără a fi loviţi sau vătămaţi şi folosind un ton calm şi neutru, iar măsura nu trebuie să depăşească patru ore, timp în care să fie făcute evaluări la cel mult 30 de minute.

În proiectul de ordin sunt prevăzute metode diferite de contenţionare pentru copiii internaţi într-un spital cu structură de Psihiatrie, cei institutionalizaţi şi cei internaţi într-un spital cu structură de Pediatrie. Astfel în cazul copiilor internaţi într-un spital cu structură de Psihiatrie, contenţia va fi folosită în caz de potenţial de autoagresivitate sau heteroagresivitate, pentru copiii cu greutate sub 25 de kilograme se va folosi cearceaful, cu care va fi înfăşat şi mobilizat de pat, în cazul copiilor cu greutatea sub 50 de kilograme se vor folosi manşete ajustabile din piele pentru mâini şi picioare, în cazul în care se lovesc cu genunchii, iar pentru copiii cu greutate mai mare de 50 de kilograme, tot manşetele ajustabile din piele, dar şi curele late pentru torace şi genunchi.

Proiectul de Ordin va fi în dezbatere publică până în 20 mai, potrivit Ministerului Sănătăţii.